1. De remarcat că traducerea Cornilescu a fost inițial acceptată de Biserica Ortodoxă, prima traducere a lui Dumitru Cornilescu a apărut cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante.
2. 1975, Elveția) a fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921, traducere care este în prezent cea mai răspândită traducere în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante).
3. Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.e.n. O împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateucul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte.
4. Biserica Ortodoxă Română a generat, la rândul ei, mai multe traduceri de-a lungul timpului, fie integrale fie parțiale, a Sfintei Scripturi, e.g., Biblia „Carol al II-lea”, Palia de la Orăștie, „Biblia pe versuri tocmită”.
5. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor oamenilor”.
6. Cărțile sale au fost publicate separat și adunate în secolele I-II e.n. pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creștină, numită de creștini și Sfânta Scriptură.
7. Denominațiile neoprotestante folosesc traducerea Bibliei în limba română de Dumitru Cornilescu, cu sau fără explicații.
8. Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia diathékè").
9. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688.
10. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament.
11. Biblia a cunoscut mai multe traduceri în limba română.
Biblia Cornilescu pentru Femeile. Audio Bible in Romanian ist eine von Oleg Shukalovich. entwickelte Book app. Die neueste Version der App, v2.0, wurde vor 8 Jahren veröffentlicht und ist für Gratis verfügbar. Die App wird mit 5/5 bewertet und hat über 2 menschen Stimmen erhalten.
Biblia Cornilescu pentru Femeile. Audio Bible in Romanian for Women wird ab 4+ Jahren empfohlen und hat eine Dateigröße von 14.34 MB.
Wenn Ihnen Biblia Cornilescu pentru Femeile. Audio Bible in Romanian gefallen hat, werden Ihnen Book Apps wie Cornilescu Biblia română Audio; Biblia Cornilescu (Română); Biblia Cornilescu; Biblia română Pro : Cornilescu;
Erfahren Sie in diesen 5 einfachen Schritten, wie Sie Biblia Cornilescu pentru Femeile. Audio Bible in Romanian APK auf Ihrem Android Gerät verwenden:
Arabic Audio Bible Scripture 4.86087
|
Bibelkonkordanz auf Deutsch 4.50538
|
Traumdeutung auf Deutsch 4.29412
|
Traumdeutung auf Deutsch 4.53846
|
La Bible Louis Segond + Audio 4.71186
|